Chiar dacă amintirea României comuniste este, pentru muţi, una gri, înainte de ’89 au existat şi oameni care, prin îndeletnicirile lor, au reuşit să-i dea nuanţe mai vii. Un exemplu este Sorin Lupaşcu, acum în vârstă de 57 de ani, care a fost DJ între anii 1974-1996 şi a cărui poveste a fost scrisă de Ioana Moldoveanu, pe vice.com.
Sorin Lupaşcu este în prezent antrenor de aikido şi producător de emisiuni radio şi TV despre muzica românească, dar între anii 1974 şi 1996 a înfrumuseţat nopţile multor tineri din Iaşi. Prima seară de dans a organizat-o în clasa a VII-a, folosindu-se de un casetofon şi de casete împrumutate. În trei luni petrecute punând şină de tramvai în oraş a câştigat opt sute de lei, bani ce l-au ajutat să-şi cumpere propriul casetofon. Casetofonul, „cea mai mare victorie“ „Un casetofon mare şi greu, cu două difuzoare, nu unul, cum erau mai toate de până atunci, cu butoane multe, multe, dintre care două mici, mici. Dacă dădeai cu piciorul în el, te durea. Să-l am, a fost cea mai mare victorie din viaţa mea“, a declarat fostul DJ pentru vice.com. Sorin Lupaşcu îşi căra tot arsenalul prin licee: doua boxe RFT mici, de 35 de wati, una sub un braţ şi una sub celălalt braţ, două magnetofoane Maiak 205 ruseşti, fiecare de 11 kilograme, câte unul într-o mână, iar în spate un rucsac în care stăteau stivă, unele peste altele, multe benzi, cabluri, microfonul şi mixerul.
Cât despre luminile de pe ringul de dans, acesta povesteşte că era important să ai o cunoştinţă la CFR, care să-ţi împrumute o semnalizare sau un stop de cale ferată. La începutul anilor ’80, Lupaşcu deţinea o impresionantă colecţie de casete şi de benzi, strânse încă de la 16 ani.
I-am făcut pe toţi să iubească piesele româneşti. Dacă îi duceam cu «Life is Life» până în punctul în care dansau şi săreau, apoi puneam «Andrii Popa», toţi cântau de la primul la ultimulSorin Lupaşcu
Sorin Lupaşcu a avut chiar şi propria discotecă: o sală din căminele T1 şi T2 ale Facultăţii de Chimie din Iaşi. A văruit, a investit în lumini şi în difuzoare, şi-a făcut chiar şi un discoball. Discoteca ţinea de joi până duminică, începea la 21.00 şi dura trei ore, iar intrarea costa trei lei, bani ce ajungeau în contul Uniunii Studenţilor. La programele lui se strângeau mereu sute de studenţi. „I-am făcut pe toţi să iubească piesele româneşti. Dacă îi duceam cu «Life is Life» până în punctul în care dansau şi săreau, apoi puneam «Andrii Popa», toţi cântau de la primul la ultimul. Iar dacă intram după, cu «Fata din Vis», se termina, se umpleau geamurile de fete, la căminele de vizavi!“
Sursă articol: ziarul Adevărul, WWW.ADEVĂRUL.RO